p
2023-10-17
Aproape 15.000 de șoferi au fost prinși de polițiștii locali ai Sectorului 6, în decurs de 9 luni, că încalcă regulile de circulație și normele de folosire a domeniului public. Mai exact, au oprit/staționat neregulamentar, în stații STB, pe treceri de pietoni, în intersecții sau pe spațiul verde. Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la peste 8 milioane de lei.
Bucureștiul a devenit sufocat de mașini. Sunt înmatriculate aici peste 1,8 milioane de autoturisme, la care se adaugă alte zeci de mii în tranzit. Domeniul public este neîncăpător, parcările nu ne vor ajunge niciodată. Dar asta nu ne dă dreptul să ne lăsăm mașina oriunde, să blocăm circulația, să deranjăm. Cine o face riscă sancțiuni, ba chiar ridicarea mașinii.
În primele 9 luni ale acestui an, pentru 14.757 de mașini oprite / staționate neregulamentar în Sectorul 6 s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de 8.112.349 de lei. Dintre aceste autoturisme, 695 au fost și ridicate pentru că blocau circulația pe trecerile de pietoni, în stațiile STB, intrările din curțile școlilor, sau obturau vizibilitatea în intersecții.
Tot în aceeași perioadă, Poliția Locală Sector 6 a ridicat 154 de mașini abandonate, iar alte 440 de mașini abandonate au fost ridicate de proprietari, în urma somațiilor primite de polițiștii locali.
Numărul șoferilor sancționați în acest an a crescut cu aproximativ 200 față de aceeași perioadă a anului trecut după ce, în decembrie 2022, a fost modificat Codul Rutier, astfel încât polițiștii locali să poată aplica un nou tip de amendă. Mai exact, în cazul în care proprietarii își împrumută mașina, sunt obligați să transmită informații despre identitatea șoferului nu doar la solicitarea poliției rutiere, ci și a celei locale.
Ce sancțiuni în domeniul circulației pot da polițiștii locali