Home

Din 30 iunie, puteți aplica pentru programul Cultura 2025

Știri

Din 30 iunie, puteți aplica pentru programul Cultura 2025

2025-06-30

Finanțăm și în acest an proiecte culturale realizate de societatea civilă pentru comunitatea Sectorului 6!

Programul CULTURA revine cu cea la cea de-a patra ediție. Una cu noutăți și surprize pentru voi. Iată ce trebuie să știți!

Câți bani alocăm

Bugetul total al programului CULTURA 2025 este de 480.000 de lei, fiind aprobat vineri, în ședința de Consiliu Local.

Un singur proiect poate fi finanțat cu minimum 25.000 de lei și maximum 80.000 de lei.

Cine poate participa

Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice de drept public sau privat.

Unde și când depui cererea de finanțare

De luni, 30 iunie, până pe 21 iulie, se pot depune cereri!

Proiectele se depun exclusiv online, prin platforma https://fonduri-cultura.ro. Tot aici găsiți documentația completă (Programul de finanțare, Ghidul solicitantului, formularele necesare, instrucțiuni de completare).

Ce aduce noi ediția din acest an

Toate proiectele pentru care se solicită finanțare trebuie să aibă legătură cu West Side Hallo Fest, eveniment ce va fi organizat în perioada 24-26 octombrie 2025. Pot fi piese de teatru cu tematică de Halloween, spectacole, ateliere și activități intractive pentru toate vârstele.

O altă noutate este că, anul acesta, procesul de selecție este complet digitalizat. Cererile și proiectele se depun exclusiv online, prin platforma dedicată. 

Perioada de implementare a proiectelor: 15 octombrie – 15 noiembrie 2025

Activitățile propriu-zise cu publicul trebuie să se desfășoare obligatoriu în perioada 15–26 octombrie 2025 și să aibă legătură cu Festivalul West Side Hallo Fest.

Dacă aveți nevoie de clarificări, ne puteți scrie până pe 15 iulie la adresa de email cultura@primarie6.ro. Iar informații suplimentare aflați de AICI!