Home

Fără deșeuri aruncate la întâmplare! Monitorizăm non-stop cele 12 puncte de colectare selectivă

Știri

Fără deșeuri aruncate la întâmplare! Monitorizăm non-stop cele 12 puncte de colectare selectivă

2025-08-27

Fără deșeuri aruncate la întâmplare! Polițiștii te văd și te atenționează de la distanță!

Monitorizăm non-stop cele 12 puncte de colectare selectivă pe 6 fracții, unde puteți aduce gratuit reciclabile. Toate au camere video. În plus, majoritatea dintre ele sunt dotate și cu difuzoare.  

Cine înghesuie cutia de carton la sticlă, spre exemplu, sau cine abandonează deșeuri voluminoase lângă containere este imediat avertizat prin difuzor.

Am făcut o simulare! Robert, colegul nostru de la Salubrizare Sector 6, a lăsat un morman de deșeuri în fața unui punct de colectare din Drumul Taberei. Imediat s-a auzit din difuzor vocea polițistului din Dispeceratul de Monitorizare Video:  „Suntem de la Poliția Locală. Vă rugăm să introduceți deșeurile în containerul dedicat”. 

Dacă nu te conformezi, riști o amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei. Pentru că polițistul din Dispecerat transmite în timp real către echipa din teren locația și semnalmentele tale. 

Mesajul este simplu și ferm: suntem cu ochii, dar și cu gura pe voi! Ca să păstrăm Sectorul 6 curat, civilizat!

Cum reciclezi corect 

  • 12 puncte de colectare selectivă sunt puse la dispoziție gratuit, în sector. Harta lor o găsești aici.
  • Aduci aici tot ce se poate recicla: hârtie, carton, plastic, metal, sticlă, textile, electrice, electronice și electrocasnice de mici dimensiuni, sau deșeuri periculoase (baterii, acumulatori, cartușe de imprimantă, produse de curățenie etc.).
  • Pune fiecare reciclabil în containerul dedicat!
  • Nu lăsa cutia / sacul cu gunoaie în afara containerelor! Asta înseamnă abandon de deșeuri pe domeniul public.

Haideți să fim responsabili, să avem grijă de spațiul comun, de mediu, de sănătate!