Primăria Sectorului 6
ARHITECT ȘEF
Marcel Florentin Bera
Rolul arhitectului
Arhitectul Şef este funcţionar public cu funcţie de conducere, se subordonează direct Primarului.
Departamentul Arhitect Şef are ca obiect de activitate problemele de urbanism, amenajarea teritoriului şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii în conformitate cu obiectivul strategic de dezvoltare durabilă, armonioasă şi spaţial echilibrată a Sectorului 6; se subordonează Arhitectului-şef şi colaborează cu toate compartimentele din cadrul Primăriei Sectorului 6, cu serviciile publice de sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 6, cu structurile similare din cadrul celorlalte primării de sector şi ale P.M.B., cu organismele şi instituţiile care au atribuţii în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti Ilfov, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, deţinătorii de utilităţi publice etc).
Atribuții
Atribuţii specifice:
• coordonează întreaga structură organizatorică şi funcţională a compartimentelor din subordine; organizează activitatea şi repartizează sarcinile şi îndatoririle de serviciu pentru angajaţii din subordine; detaliază atribuţiile compartimentelor pe care le conduce, cu precizarea sarcinilor pe care le presupune fiecare funcţie de execuţie, prin elaborarea pentru fiecare subordonat a fişelor de post; îndrumă urmăreşte şi verifică permanent utilizarea eficientă a programului de lucru, preocuparea fiecărui angajat în rezolvarea legală, corespunzătoare şi de calitate a tuturor sarcinilor încredinţate, în raport cu pregătirea, experienţa şi funcţia sau postul ocupat
• semnează certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire/desfiinţare, avizele de amplasare şi avizele primarului, după verificarea documentaţiilor sub aspectul încadrării soluţiilor propuse în prevederile legislaţiei specifice şi a documentaţiilor de urbanism aprobate
• asigură realizarea tuturor măsurilor stabilite prin hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ale Consiliului Local al Sectorului 6 sau prin dispoziţii ale Primarului General al Municipiului Bucureşti şi ale Primarului Sectorului 6, pentru aplicarea strategiilor de dezvoltare urbanistică şi economică a Sectorului 6
• participă la toate şedinţele Consiliului Local al Sectorului 6 care au drept scop dezvoltarea urbană şi amenajarea spaţiilor publice ale Sectorului 6, precum şi amenajarea teritoriului administrativ al acestuia, sau deleagă un reprezentant
• urmăreşte, în colaborare cu Serviciul Disciplina în Construcţii, rezolvarea, în termenul legal, a sesizărilor primite de la cetăţeni privind respectarea disciplinei în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului în ceea ce priveşte procesul de autorizare a construcţiilor în sector
• asigură întocmirea şi răspunde de realizarea documentelor de organizare şi dezvoltare urbanistică de amenajare a teritoriului Sectorului 6, conform prevederilor legale
• iniţiază proiecte finanţate din bugetul local sau din alte fonduri publice ori prin parteneriat public privat şi avizează toate proiectele întocmite de terţi pe teritoriul administrativ al Sectorului 6
• iniţiază şi coordonează organizarea de concursuri de arhitectură, urbanism şi amenajarea teritoriului în vederea asigurării, prin confruntare profesională, a unei înalte calităţi a mediului construit
• asigură, în colaborare cu Direcţia Investiţii, elaborarea proiectelor de urbanism şi arhitectură prin procedurile legale de încredinţare, urmărirea proiectelor pe parcursul elaborării şi recepţionarea acestora
• asigură, în colaborare cu Direcţia Investiţii, execuţia proiectelor de urbanism şi arhitectură finanţate din bugetul local, controlul urmăririi execuţiei pe şantier şi recepţionarea lucrărilor de execuţie
• stabileşte şi propune Primarului, conform legislaţiei, refacerea şi protecţia mediului înconjurător
• protecţia, restaurarea, reabilitarea şi conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi a parcurilor; propune, pe baza documentaţiilor de urbanism, amenajarea de noi parcuri şi zone de agrement
• colaborează cu celelalte direcţii pentru stabilirea necesarului de fonduri în vederea elaborării bugetului local
• asigură respectarea prevederilor Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 6, regulamentului de urbanism şi aplicarea acestora prin planuri de urbanism zonale sau de detaliu
• asigură elaborarea şi respectarea planurilor urbanistice de detaliu, cât şi conformitatea autorizaţiilor de construire/desfiinţare cu prevederile documentaţiilor de urbanism
• asigură asistenţă de specialitate pentru verificarea la faţa locului a imobilelor coproprietate privată ale Primăriei, care fac obiectul unor procese de sistare a stării de indiviziune
• colaborează cu toate compartimentele din cadrul Primăriei Sectorului 6, cu serviciile publice de sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 6, cu structurile similare din cadrul celorlalte primării de sector şi ale P.M.B., cu organismele şi instituţiile care au atribuţii în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti-Ilfov, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, deţinătorii de utilităţi publice etc.)
• organizează procesul de participare a cetăţenilor la realizarea proiectelor de urbanism şi amenajarea teritoriului Sectorului 6, prin informarea, consultarea şi colectarea opţiunilor şi opiniilor publicului privind amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a sectorului, prevederile strategiilor de dezvoltare teritorială şi ale programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică
• face propuneri pentru reabilitarea urbanistică a sectorului şi atribuirea de denumiri de străzi
• asigură menţinerea aspectului urban şi modernizarea arhitecturală a sectorului
• acordă consultanţă autorităţilor publice centrale la elaborarea proiectelor de acte normative din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, înainte de supunerea acestora spre adoptare sau aprobare
• ţine la zi harta sectorului şi evidenţa tuturor documentelor de urbanism: P.U.G., P.U.Z., P.U.D., în acest caz trebuind să aibă şi sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti
• se ocupă în permanenţă de cunoaşterea şi însuşirea legislaţiei referitoare la urbanism, amenajarea teritoriului şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Obiectivele Arhitectului
- Din 2008
- E-Mail: [email protected]
- Program: joi, începând cu ora 14:00
- Telefon informații audiență: 0376 204 543
- Locație: Calea Plevnei nr. 147-149
- Solicită o audiență