Investim în educația copiilor noștri, ne preocupă confortul și sănătatea lor. De aceea, facem toate eforturile pentru a le asigura condiții bune în școli.
În ultimii patru ani (2021-2024), Sectorul 6 a intrat într-un amplu program de reabilitare, consolidare și modernizare a unităților de învățământ. Peste jumătate din cele 67 de școli și grădinițe au fost, sunt sau urmează să intre în reabilitare și consolidare. Nu mai trecuseră printr-un astfel de proces de zeci de ani sau poate niciodată. Rând pe rând, sunt transformate în clădiri eficiente energetic, cu dotări la standarde înalte, cu mobilier frumos, de calitate.
Cum nevoia e mare, alte unități de învățământ se construiesc de la zero. Valoarea totală a investițiilor din educație, în Sectorul 6, ajungea, în 2024, la 518 milioane de lei, din care 206 milioane au fost atrași din fonduri nerambursabile.
Toate aceste lucrări au avantaje și dezavantaje. Avantajul este evident: sunt modernizate și crescute standardele de calitate în școli și grădinițe, cu efect pe zeci de ani. Dezavantajul: în timpul lucrărilor, elevii trebuie relocați, ceea ce înseamnă disconfort. Primarul Ciprian Ciucu face un apel către părinți și copii, rugându-i să înțeleagă situația și să aibă puțină răbdare: „Muncim și consolidăm și reabilităm la un nivel fără precedent după Revoluție. Sunt nițel îngrijorat de volumul de muncă, dar ne facem treaba. Le vom etapiza, dar să știți că avem nevoie de înțelegerea dumneavoastră. Eu voi fi cu conștiința împăcată pentru că reducem riscul seismic acolo unde învață copiii noștri”.
Alte 16 urmează să intre în reabilitare. Dintre acestea, Colegiul Național „Grigore Moisil”, Colegiul Tehnic „Petru Airinei” (PTTR), Școala Gimnazială Nr. 168 și Grădinița Hillary Clinton se reconstruiesc, se extind și devin campusuri școlare moderne.
Urmează să construim încă două creșe, pentru care am obținut fonduri nerambursabile, prin PNRR: pe Bd. Timișoara Nr. 89 și pe Bd. Iuliu Maniu nr. 11B.