Nu se vinde tutun minorilor! Este lege! Cine o încalcă riscă să rămână fără activitate
Nu se vinde tutun minorilor! Este lege! Cine o încalcă riscă să rămână fără activitate.
Un vânzător al unui magazin de pe Bd. Iuliu Maniu nr. 65 a vândut un pachet de țigări unui minor.
O fi fost o scăpare, o greșeală. Sau poate o banalitate pentru vânzător, un gest de nepăsare pe care l-a mai făcut. Nu știm. Ce știm cu siguranță este că acum regretă din plin!
Polițiștii locali au avut o acțiune de combatere a comercializării de tutun, băuturi alcoolice și energizante către minori. Au identificat un băiat care a cumpărat țigările de la magazinul de pe Bd. Iuliu Maniu.

Urmarea: o amendă usturătoare și sigiliul pus pe ușa magazinului.
- 10.000 de lei a primit vânzătorul, pentru că nu a consultat actele de identitate, conform legii;
- Alți 10.000 de lei a primit societatea, cu măsura complementară de suspendare a activității pentru 30 de zile.
Toate acestea au fost efectele vânzării unui simplu pachet de țigări către un copil. Un gest banal pentru mulți vânzători, dar care afectează grav viața și sănătatea celor mici.

Tocmai din acest motiv nu-l trecem și nu-l vom trece niciodată cu vederea!
Fiți, vă rugăm, responsabili! Adulți, părinți, copii!