Primăria Sectorului 6, partener oficial în rețeaua europeană URBACT „Tactical Urbanism for Inclusive Places – TactiCity"
Primăria Sectorului 6 este partener în proiectul european „Tactical Urbanism for Inclusive Places – TactiCity”, parte din programul URBACT IV (2021-2027), finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FESR) și de Comisia Europeană.
Proiectul este o Rețea de Transfer care urmărește adaptarea și implementarea bunei practici „Citywide tactical urbanism programme” dezvoltat de Municipiul Milano (Italia) – partener coordonator.
Urbanismul tactic presupune intervenții rapide, ieftine și reversibile pentru transformarea spațiilor publice subutilizate – foste parcări, intersecții sau piețe – în locuri vii, accesibile și incluzive, prin co-proiectare directă cu cetățenii și stakeholderii locali.
Partenerii rețelei sunt: Milano (Italia) – coordonatorul parteneriatului, Ostrava (Republica Cehă), Murcia (Spania), Sectorul 12 al Municipiului Budapesta (Ungaria), București – Sectorul 6 (România), Igoumenitsa (Grecia) și Metropola Aix Marseille Provence (Franța).
Proiectul se derulează în perioada 1 noiembrie 2025 – 30 aprilie 2028 și urmează metodologia clasică URBACT: Înțelege – Adaptează – Reutilizează. În Sectorul 6 vor fi constituite Local URBACT Groups (grupuri locale de lucru) formate din cetățeni, asociații, școli, experți și reprezentanți ai comunității, care vor identifica spațiile pilot și vor co-crea soluții tactice adaptate nevoilor locale.
Prin acest proiect, Primăria Sectorului 6 continuă eforturile constante de îmbunătățire a calității vieții locuitorilor, a coeziunii sociale și a sustenabilității mediului urban. Intervențiile vor contribui la reducerea traficului auto, creșterea mobilității verzi, crearea de spații publice accesibile la scară de cartier (la maxim 15 minute de mers pe jos) și la o mai bună incluziune a tuturor categoriilor de locuitori – femei, copii, vârstnici și grupuri vulnerabile.
Proiectul se află în faza inițială de organizare, iar detaliile privind locațiile pilot și atelierele de co-proiectare vor fi anunțate public pe măsură ce avansează. Cetățenii interesați să participe la grupul local URBACT sunt invitați să urmărească anunțurile oficiale pe site-ul primarie6.ro și pe paginile de social media ale Primăriei Sectorului 6.
Pentru informații suplimentare:
Direcția Generală Dezvoltare Locală, Digitalizare, Proiecte cu Fonduri Externe,
- Telefon: 0376.204.319,
- E-mail: prim6@primarie6.ro
- Bugetul alocat Sectorului 6: 81.200 euro (inclusiv TVA)
- Finanțare: Fondul European de Dezvoltare Regională (FESR) și Comisia Europeană.