Curățenia de pe străzile unui oraș este primul semn care ilustrează gradul de civilizație al locuitorilor. Tocmai de aceea, ne concentrăm toată atenția pe asigurarea curățeniei în Sectorul 6, atât pentru confortul și sănătatea oamenilor, cât și pentru protecția mediului.
Cum facem acest lucru? Serviciul de Salubrizare al Sectorului 6 este unul complex și în continuă dezvoltare. În linii mari, asigurăm:
- Colectarea deșeurilor de pe străzi și de la populație, transportul, sortarea și tratarea lor;
- Curățenia stradală și deszăpezirea (măturat, spălat);
În prezent, activitățile de curățenie stradală, deszăpezire și colectare a deșeurilor sunt prestate conform unui contract încheiat în anul 1999 cu firma Urban SA. Însă din 2021, toate aceste activități au fost regândite și reproiectate, pentru a le adapta noilor norme interne și europene. În 2022, prin hotărâre de Consiliu Local, a fost înființată Administrația Serviciului Public de Salubrizare Sector 6, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, ce gestionează întregul proces de salubrizare din sector.
Ce trebuie să știe fiecare locatar!
Fiecare locuitor, asociație de proprietari, firmă sau instituție publică trebuie să aibă contract de salubrizare, pentru eliminarea deșeurilor reziduale și reciclabile.
Acest serviciu nu este gratuit, ci costă 14,33 lei pe lună de persoană, sumă aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 155/2023.
Însă dacă reciclați, dacă puneți plasticul, sticla și hârtia în saci separați, primiți bani înapoi. Pentru a beneficia de aceste avantaje materiale, e necesar să aveți un contract pentru colectare separată, încheiat cu Urban SA.
Câți bani primiți dacă reciclați
- Pentru plastic, hârtie/carton, metal: primiți 0,54 lei/kg
- Pentru sticlă: 0,25 lei/kg
- Pentru electronice și baterii: 0,15 lei/kg
Prețul obținut din deșeuri reciclate se scade din factura familiei sau a asociației de proprietari. Există asociații care reciclează corect și mult, astfel încât facturile pentru deșeurile reziduale ajung să aibă valoare zero.
Protejați mediul, mențineți curățenia, duceți gunoiul în punctele special amenajate și reciclați! Dacă toți respectăm aceste măsuri minime, de bun simț, sectorul nostru va fi unul în care ne va plăcea să trăim.
!!! Vă reamintim că aruncarea oricărui tip de gunoi pe spațiul public se pedepsește cu amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei. Nu mizați pe faptul că poate nu vă vede nimeni în acel moment! Poliția Locală Sector 6 vă poate identifica foarte ușor, ulterior.
Toate informațiile despre soluțiile pe care vi le oferim pentru colectarea deșeurilor le găsiți și pe #eSector6, la secțiunea Info Reciclare Deșeuri.
Sunt deșeurile colectate de la case sau de la ghenele blocurilor de către firma cu care aveți contract.
Dacă puneți gunoiul rezidual (care nu poate fi reciclat) separat de cel care poate fi reciclat (sticlă, hârtie, plastic, metal), nu numai că ajutați mediul, dar primiți bani, care se scad din factura lunară: 0,54 lei/kg de plastic, hârtie/carton; 0,25 lei/kg de sticlă, 0,15 lei/kg de electronice și baterii.
Puncte fixe de colectare selectivă, în Sectorul 6
O altă variantă de reciclare, însă fără compensație materială, este să duceți deșeurile de sticlă, plastic, metal sau hârtie direct la cele 12 puncte amenajate în locații de pe raza Sectorului 6. Acestea sunt la:
- Intersecţia străzii Fabricii cu strada Calea Apeductului;
- Intersecţia străzii Liniei cu strada Drumul Timonierului;
- Intersecţia străzii Poarta Sărutului cu strada Valea Ialomiţei;
- Intersecţia străzii Pasărea în Văzduh cu strada Pupăza cu Moţ;
- Intersecţia străzii Valea Argeşului cu strada Valea Oltului;
- Intersecţia străzii Drumul Taberei cu strada Târgul Neamţ;
- Bulevardul 1 Mai nr. 49;
- Calea Crângaşi nr. 87 (Piaţa Crângaşi);
- Calea Giuleşti nr. 252;
- Bulevardul Timişoara nr. 27A;
- Strada Performanţei nr. 45;
- Strada Apusului nr. 11.
Programul centrelor este zilnic, între orele 08.00 - 18.00.
Pentru a ridica deșeul vegetal rezultat în urma curățeniei de afară - iarba, frunzele, crengile mici – tot firma de salubrizare trebuie chemată. Există saci preplătiți, care costă 7 lei bucata. Îi puteți cumpăra online, din magazinul virtual al Urban SA. După achiziționare și încărcare, sunați la numărul de pe sac și programați colectarea. Un echipaj Urban va veni în ziua și la ora stabilite. În prețul sacului sunt incluse colectarea și transportul.
Tot de saci care costă 7 lei bucata aveți nevoie și pentru ridicarea deșeurilor textile (îmbrăcăminte și încălțăminte uzată).
Știai că:
- Hainele și țesăturile din bumbac aruncate în natură se descompun în 6 luni – 1 an. Țesăturile mai groase - cum ar fi păturile, covoarele sau paltoanele - au nevoie de până la 5 ani pentru a se descompune.
- Industria textilă se situează pe locul 2 în topul celor mai mari poluatori din lume, după industria petrolieră.
Materialele textile pot fi reciclate prin tehnici speciale și transformate în materiale pentru alte articole vestimentare.
Vă renovați locuința și aveți de aruncat moloz, bucăți de carton și de tot felul de materiale? Trebuie să sunați la Urban, firma de salubrizare care operează în Sectorul 6, și să comandați preluarea lor. Aveți două opțiuni:
- Achiziționați, online (https://shop.urbansa.ro/) sau telefonic (021.413.91.15), saci speciali, care suportă 30 kg fiecare. Costă 19 lei/sac, TVA inclus, sumă care include colectarea și transportul. Apoi, trebuie doar să sunați la numărul de telefon de pe sacul primit pentru a stabili cu operatorul ziua, ora și adresa pentru predarea deșeului.
- În cazul în care aveți un volum mare de deșeuri, puteți comanda un container dedicat. Unul de 3 mc costă 190 de lei, iar unul de 7 mp costă 1.590 de lei Acesta va fi amplasat fie pe proprietate, fie pe domeniul public, în imediata vecinătate a locației (cu acordul autorității locale), iar când se umple, sunați operatorul Urban și comandați golirea lui. Amplasarea se face pentru maximum 48 de ore. Dacă depășiți acest interval orar, va trebui să plătiți o chirie pe container de 40 de euro+TVA/lună.
Pentru mobilierul vechi, ambalajele mari, saltelele, obiectele sanitare, biciclete, uși, ferestre și alte deșeuri voluminoase la care vreți să renunțați, trebuie să comandați la Urban SA un container de mare capacitate, care va fi amplasat la adresa indicată. Unul de 3 mc costă 190 de lei, TVA inclus, iar unul de 7 mc costă 1.590 de lei.
Plătiți online, furnizând toate datele necesare, după care veți fi sunați pentru programarea colectării. În ziua și la ora stabilite, un echipaj vine și ridică deșeurile.
În Sectorul 6, electronicele și electrocasnicele vechi se colectează numai GRATUIT, în următoarele condiții:
- Dacă ai electronicele și electrocasnicele de dimensiuni mari (ex. frigider, aragaz, mașină de spălat etc.), sună la Urban (0214319117/ 0757024222/ 0773848145) și comandă ridicarea lor. Un echipaj va veni la adresa indicată în maximum 24 de ore. Sau le poți aduce personal pe Bd. Preciziei, nr. 40A.
- Electrocasnicele și electronicele de mici dimensiuni (fier de călcat, mixer, robot de bucătărie, fierbător etc.) se pot aduce personal fie la sediul Urban din Bd. Preciziei, nr. 40A, fie la unul din cele 12 centre de colectare din Sectorul 6:
- Poarta Sărutului, intersecție cu Valea Ialomiței (ANL1)
- Str. Pasărea în Văzduh, intersecție cu Pupăza cu Moț (ANL2)
- Bd. 1 Mai nr. 49 (lângă AUCHAN)
- Calea Giulesti nr. 252 (vis-a-vis de Institutul Pasteur)
- Strada Fabricii, intersecție cu str. Apeductului
- Valea Argesului, intersecție cu Valea Oltului
- Bd. Timișoara nr. 27A
- Piața Crângași
- Str. Liniei, intersecție cu Str. Timonierului
- Str. Performanței nr. 45
- Drumul Taberei, intersecție cu Str. Târgu Neamț
- Strada Apusului, nr. 11 (parcarea dintre Str. Apusului și Str. Apeductului)
Programul acestor centre este zilnic, între orele 08.00 și 18.00.
Campanii de colectare gratuită
De două ori pe an, organizăm campanii de colectare a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE). Acoperim toate zonele sectorului și colectăm aparatura uzată pe care voi o scoateți în fața casei, a blocului. Aceste campanii nu au un calendar strict, programul fiind anunțat în timp util pe toate canalele de comunicare.
An de an, în lunile aprilie și mai, facem curățenie generală în tot Sectorul 6.
- Astupăm gropi;
- Trasăm locuri de parcare;
- Spălăm zona piețelor, străzile, trotuarele, mobilierul urban, bolarzii, stâlpișorii de demarcare a benzilor, semafoarele, indicatoarele rutiere, dar și stațiile STB;
- Curățăm stâlpii de afișe;
- Înlocuim coșurile vechi de gunoi;
- Continuăm toaletarea copacilor, plantăm arbori, flori, gard viu.
Acționăm etapizat, pe microzone
În total, sunt implicate peste 100 de utilaje și peste 1.000 de angajați de la ADPDU Sector 6, Direcția Generală Servicii Publice Locale, Administrația Comercială, Poliția Locală.
Chiar și cetățenii sunt invitați să participe și să-și igienizeze curtea blocului. Noi le punem la dispoziție saci, ridicăm materialul vegetal și le oferim gratuit răsaduri de flori crescute în serele ADPDU.
Pe Bd. Iuliu Maniu
La data de 26 octombrie 2022, Primăria Sectorului 6 a demarat un proiect pilot de curățenie generală pe Bd. Iuliu Maniu. Conform acestuia, în fiecare miercuri (între orele 10.00 și 14.00), pe ambele sensuri de circulație, e interzisă parcarea mașinilor, pentru a se putea aduna mizeria de la bordură și a spăla întreg bulevardul.
Pe Str. Brașov
Din 13 iunie 2023, s-a început curățenia la bordură și pe Strada Brașov. Timp de patru ore, între 10.00 și 14.00, măturăm, aspirăm și spălăm temeinic toată strada, de la intersecția cu Bd. Timișoara (zona Plaza) până la intersecția cu Prelungirea Ghencea.
De ce e necesar?
Majoritatea străzilor Capitalei sunt, la orice oră din zi și din noapte, pline de mașini parcate. Unele autoturisme sunt ținute cu săptămânile în același loc, fără să fie mișcate. Evident, sub ele și lângă bordură se adună mizerie, praf, frunze uscate, gunoaie dificil de strâns de către firma de salubrizare. Pe lângă faptul că e inestetică, mizeria ne pune și sănătatea în pericol. Este nevoie ca măcar o dată pe săptămână strada să fie liberă, fără autovehicule, pentru ca firma de salubrizare să poată mătura, aspira, spăla temeinic (manual sau mecanizat).
Campania va fi extinsă și pe alte artere
Proiectul pilot de pe Bd. Iuliu Maniu s-a dovedit a fi un succes. Lunar, doar de la bordură, se adună aproape 3 tone de deșeuri. De aceea, intenționăm să demarăm acțiunea pe toate arterele principale din Sectorul 6. Totul va fi anunțat aici și pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 6.
Ne modernizăm și intrăm în rândul statelor civilizate din punctul de vedere al curățeniei.
În Sectorul 6, pentru prima dată, inesteticele și insalubrele ghene de gunoi de la colț de bloc vor dispărea. În locul lor, vom înființa peste 1.000 de puncte de colectare separată, pe fracții reciclabile. Vor fi amplasate în proximitatea tuturor blocurilor, distribuite uniform pe raza Sectorului 6.
Este un proiect mare, pe fonduri europene, prin care se construiește infrastructura pentru colectarea separată a deșeurilor, cu respectarea tuturor normelor în vigoare.
- 886 de ghene moderne se înființează printr-un proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile, a cărui valoare totală este 130 de milioane de lei. Din aceștia, 86 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Restul banilor vin de la bugetul local, din care TVA-ul de 20 de milioane de lei va fi recuperat. Mai multe detalii găsiți AICI.
- Alte 265 de puncte de colectare se construiesc prin PNRR.
Cum vor arăta ghenele moderne
Cele 1.151 de puncte de colectare a deșeurilor au câte 4 fracții, mai exact 4 pubele: pentru plastic/metal, pentru hârtie/carton, pentru deșeurile bio (frunze, plante, resturi de legume și fructe) și pentru deșeuri reziduale. Sunt ușor de folosit, igienice și estetice. Majoritatea sunt subterane, îngropat, ceea ce înseamnă că sub cele 4 coșuri de inserție există 4 containere mari, amplasate într-o cuvă de beton. Firma de salubrizare are acces automatizat la deșeuri, grație unui sistem modern de ridicare a capacului.
Colectarea deșeurilor se va realiza după un program stabilit de la început: salubristul vine într-o zi să ridice plasticul, în altă zi hârtia, în alta gunoiul rezidual.
Implementarea unui asemenea proiect implică o muncă formidabilă:
- Au fost identificate terenurile, astfel încât să nu treacă pe dedesubt rețele de utilități, s-au făcut studii geotehnice, topografice;
- A fost nevoie de autorizații de mediu, autorizații de construire;
A urmat proiectarea și execuția acestor puncte de colectare, iar din toamna lui 2023 a început montarea lor. Vor fi gata în 2024.
În afară de curățenia pe care o asigurăm zi de zi, periodic organizăm campanii ample ce implică igienizarea temeinică a sectorului, pe microzone.
Avem curățenia de primăvară care se prelungește până în vară, avem curățenia la bordură, pe marile bulevarde, sau, în funcție de situație, ne strângem împreună cu voluntarii și igienizăm terenuri insalubre, abandonate.
Contact
Administrația Serviciului Public de Salubrizare Sector 6
Splaiul Independenței nr. 200, clădirea I, parter, sala 35
Telefon: 0723 346 631
E-mail: [email protected]
Program audiențe: în prima și a treia joi a fiecărei luni, între orele 08.00 – 10.00
Aveți acasă deșeuri din categoria celor periculoase? Din septembrie 2023, le colectăm gratuit, în pubela ROȘIE!
Începând cu 23 septembrie 2023, puteți aduce deșeurile periculoase de uz casnic la 5 centre de colectare cu aport voluntar din Sectorul 6:
- Str. Poarta Sărutului intersecție cu Valea Ialomiței (ANL1);
- Str. Pasărea în Văzduh intersecție cu Pupăza cu Moț (ANL2);
- Bd. 1 Mai nr. 49 (lângă Auchan);
- Bd. Timișoara nr. 35;
- Str. Liniei intersecție cu str. Timonierului
Containerele roșii, destinate acestui tip de deșeuri vor rămâne permanent în aceste puncte de colectare.
Ce intră în categoria deșeurilor periculoase
În categoria deșeurilor periculoase de uz casnic intră o gamă variată de produse pe care le avem cu toții în gospodărie:
- Vopsea pe bază de ulei sau latex;
- Spray-uri de vopsea;
- Diluant de vopsea, lacuri;
- Substanțe pentru etanșare;
- Spray-uri de gândaci, insecte și rozătoare;
- Îngrășăminte, pesticide, erbicide;
- Spray-uri cu aerosoli;
- Produse de curățenie;
- Lac de unghii și acetonă;
- Combustibili;
- Azbest;
- Lichid de frână;
- Ulei auto;
- Toner de imprimantă;
- Baterii;
- Solvenți, lipici;
- Ciment;
- Becurile fluorescente;
- Seringi;
- Medicamente,
De ce sunt periculoase aceste deșeuri?
Fiindcă pot fi explozive, cancerigene și/sau ecotoxice. Să luăm ca exemplu bateriile, de care ne folosim zi de zi. Devenite deșeuri, sunt extrem de nocive. Acestea conțin metale grele toxice, precum: mercur, cadmiu, nichel și plumb. După utilizare, bateriile continuă să genereze substanțe toxice și pot polua mediul pentru 50 de ani. O baterie cu diametrul de 2 centimetri poate contamina un metru pătrat de sol! Mercurul este cea mai periculoasă substanță din baterii, elimină compuși cancerigeni în contact cu apa; Plumbul afectează sistemul nervos și organele excretoare și reproducătoare, iar nichelul poate cauza probleme de piele și afectează căile respiratorii; Cadmiul este cancerigen și produce leziuni grave; Litiul, prezent în unele baterii, poate afecta grav sistemul nervos, rinichii, căile respiratorii și inima.
Gestionarea ineficientă a deșeurilor periculoase poate avea efecte negative grave: îmbolnăviri în lanț, contaminarea resurselor planetei sau catastrofe ecologice. Altfel spus: mult mai multe probleme de mediu pentru copiii și nepoții noștri! Iar unele puteau fi prevenite de noi, părinții și bunicii lor!
Contribuie ACUM la un mediu mai sănătos pentru generațiile viitoare!
Ne bucurăm că în comunitatea noastră avem persoane care iubesc animalele și își doresc să le ofere o viață mai bună. Dar...
Pâinea sau resturile alimentare aruncate pe spațiile verzi și pe trotuare nu ajung la păsările sau animalele comunitare, cum s-ar putea crede. În schimb, aceste resturi atrag și îngrașă șobolanii, care se înmulțesc rapid și pot deveni un adevărat pericol pentru sănătatea noastră.
ȘTIAI CĂ
- Păsările din zona noastră nu sunt dependente de alimentația umană. Ele au dezvoltat abilități pentru a-și asigura hrana, iar o dietă bazată pe pâine albă, covrigi sau pufuleți poate fi dăunătoare pentru sănătatea păsărilor. Acestea pot dezvolta o boală numită „aripa de înger”, afecțiune care se manifestă printr-o poziție nefirească a aripilor.
- Dar nu doar șobolanii sunt atrași de resturile de mâncare aruncate pe jos. Pisicile comunitare sunt și ele tentate să se hrănească, iar aceasta nu este o soluție benefică nici pentru sănătatea lor.