Hotarare privind solicitarea acordului prealabil al Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea construirii unui sediu administrativ, pe terenul situat în cartierul “Constantin Brâncuşi”, Zona C1, aleea Pasărea în Văzduh nr. 1, sector 6, Bucureşti, identificat conform planului Anexă
Primăria Sectorului 6
Consiliul Local
ARHIVĂ HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI LOCAL
Lista Arhiva Hotarari Consiliu Local
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Sector 6
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6
Hotărâre privind stabilirea unor măsuri organizatorice în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetar din anul 2010 ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2011
Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 17/16.07.2008 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Sector 6 în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 6
Hotărâre privind modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 153 din 22.07.2009 privind aprobarea unui împrumut intern în valoare de 126 milioane Lei pentru o perioadă de 20 de ani şi perioada de graţie de 4 ani, în vederea asigurării finanţării unor obiective de investiţii de interes public local
Hotărâre privind aprobarea listelor nominale în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe, conform O.U.G. nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărâre privind aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Sector 6
Hotărâre privind acordul Consiliului Local Sector 6 pentru aprobarea Convenţiei de Colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Generală Protecţia Copilului, ce vizează derularea proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” şi delegarea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în vederea semnării acesteia