Hotarare privind solicitarea acordului prealabil al Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea construirii unui sediu administrativ, pe terenul situat în cartierul “Constantin Brâncuşi”, Zona C1, aleea Pasărea în Văzduh nr. 1, sector 6, Bucureşti, identificat conform planului Anexă
Primăria Sectorului 6
Consiliul Local
ARHIVĂ HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI LOCAL
Lista Arhiva Hotarari Consiliu Local
Hotărâre privind aprobarea listelor nominale în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe, conform O.U.G. nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărâre privind aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Sector 6
Hotărâre privind acordul Consiliului Local Sector 6 pentru aprobarea Convenţiei de Colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Generală Protecţia Copilului, ce vizează derularea proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” şi delegarea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în vederea semnării acesteia
Hotărâre privind aprobarea Bugetului consolidat de venituri şi cheltuieli al Sectorului 6 al municipiului Bucureşti pe anul 2011
Hotărâre privind acordarea de legitimaţii de călătorie gratuite pentru transportul public de suprafaţă pentru funcţionarii şi angajaţii cu contract individual de muncă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 6
Hotărâre privind stabilirea cotei de carburanţi pentru vehiculele din dotarea parcului auto al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6
Hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar şi a cuantumului contribuţiei lunare de întreţinere ale persoanelor vârstnice îngrijite în Complexul de Servicii Sociale ”SF. NECTARIE” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în anul 2011
Hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar/copil protejat in complexul de servicii apartamente de tip familial, centrele de plasament pentru copii cu dizabilităţi şi la asistenţii maternali profesionişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, in anul 2011
Hotărâre privind aprobarea nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile collective din instituţiile publice de asistenţă socială în anul 2011
Hotărâre privind aprobarea subvenţionării din bugetul local al Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti, în anul 2011, a unităţii de asistenţă socială ,,Centrul de Îngrijiri paliative” al Fundaţiei „Sfânta Irina”