2022-04-19
Dăm startul Programului de finanțare “Sport și Sănătate în Sectorul 6”!
Începând de mâine, 20 aprilie, și până pe 20 mai, ora 23:59, asociațiile și fundațiile care activează în aceste domenii pot să depună cererile de finanțare în scopul accesării.
Cererile de finanțare se depun la Primăria Sectorului 6, Calea Plevnei 147-149, sau online pe adresa de email: fonduriexterne@primarie6.ro.
Programul este dedicat organizațiilor non-guvernamentale ce au ca activitate educația sportivă pentru cei mici, dar și ONG-urilor care activează în domeniul sănătății și educației anti-HIV.
Principiile de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, criteriile de eligibilitate a solicitanţilor, proiectelor şi cheltuielilor, procedura de depunere a cererilor de finanţare nerambursabilă, modalitatea de selecţie a proiectelor şi criteriile de evaluare sunt prevăzute în documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, afişată pe site-ul oficial al instituției, accesând următorul link: Programul Sport și Sănătate în Sectorul 6
70% din bani se vor duce către proiecte ce vizează sportul în echipă
Ghidul solicitantului, Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 6 pentru activităţi nonprofit de interes local şi formularele (Anexe) necesare, în vederea acordării de finanţări nerambursabile, se pot descărca de pe site-ul Primăriei Sectorului 6, începând cu data de 20.04.2022.
Valoarea programului se ridică la 1 milion de lei pentru anul 2022, din care:
De asemenea, pe lângă sumele nerambursabile primite de la Primăria Sectorului 6, câștigătorii proiectelor ce vor fi implementate vor trebui să participe cu o contribuţie proprie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării.
Anul trecut, au avut loc consultări publice la care au participat peste 25 de organizații non-guvernamentale din domeniile de interes, iar punctele de vedere și ideile lor se reflectă în acest proiect.